Arhivele blogosferei
998 views Publicat de Florin Lazar la 0:06Nu ştiu voi dar eu am avut curiozitatea şi, de câteva zile încoace, am căutat prin arhivele blogurilor pentru a vedea “de unde au plecat” bloggerii respectaţi de comunitate şi care au fost primele lor articole. Am alcătuit o listă după cum urmează …
Oare vă mai amintiţi de primele articole scrise de voi în urmă cu ani de zile ?
Dan a început, în aceeaşi zi de 13 ca şi mineriadele dar în 2006, cu puţină filozofie despre sine şi ceilalţi.
Raluxa a început, în martie 2008, cu un quizz pe net prin care a descoperit că s-ar integra perfect în comunitatea londoneză
Visurât a început, în august 2006, cu o călătorie cu trenul. Condiţiile nu s-au mai îmbunătăţit de atunci.
Arhi s-a reîntors, în mai 2007, fără să menţioneze numele vechiului blog. S-a întors ca “viaţa noastră pe bloguri să nu mai fie aşa searbădă”.
Piticu are probleme cu arhiva însă i-am dat de cap şi am descoperit că, în august 2005, a început în forţă cu două monitoare unul peste altul. De pe unul probabil publica articole pe blog iar de pe celălalt naviga pe alte blogguri.
Zoso, prin mai 2005, stătea cu un deget în fund şi se gândea la univers după care s-a gândit să îşi facă un blog şi să noteze gânduri care nu îşi aveau rostul în altă parte.
Bobby Voicu a început, în august 2005 , arătând cu degetul spre vărul lui care l-a împiedecat să scrie pe blog timp de o lună. Defapt a început cu Hello World dar l-am considerat un articol de test
Denisa a început în septembrie 2006 cu o listă de lucruri care îi plac. Oare când a adăugat ultima oară, ceva, pe lista aceea ?
Citind ce scriau acum câţiva ani şi comparând cu ceea ce scriu acum am realizat că întradevăr doar prin muncă poţi ajunge la valoarea lor.
Trecutul este uşa viitorului.
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Lista va continua, poate cu primul articol scris de voi.
Articole pe aceeasi tema:
- Tutoriale 339 views
- Funcţia: şeriful blogosferei 281 views
- 10 guest post-uri 1184 views
- De la A la B (logger) 479 views
- Tema blogului 1741 views
Aboneaza-te. Scriu cel putin trei articole pe zi




October 10th, 2009 at 12:08
Si tu ai inceput in forta, dar pe tine te-ai uitat de pe lista
October 10th, 2009 at 12:50
Eu nu pot sa spun foarte multe despre mine si blogul meu, deoarece sunt destul de nou in “breasla”…de la sfarsitul lui ianuarie…dar pasiunea mea pentru blogging a crescut foarte mult de atunci si se mentine ridicata…pe zi ce trece mai creste cate putin…pot sa spun ca sunt foarte multumit pana acum si sper sa fie bine in continuare…eu si spatiul meu de regasire, Find Yourself again(http://trytothinknothingelsematters.blogspot.com/) este si va ramane un loc pentru cei ce au minte sa priceapa si suflet sa simta:)…sper sa nu fi parut un pic prea “ridicat in standarde”…mult succes in continuare cu blogul si toate cele bune:)
October 11th, 2009 at 00:14
@Bianca eu nu mă pun la socoteala mea
@Rappa_ru` nu esti prea ridicat in standarde si mie imi face placere sa citesc articolele tale chiar daca nu comentez. Am mai spus: dacă nu comentez nu înseamnă că nu citesc
October 11th, 2009 at 18:32
Pacat ca, boul dupa ce ajunge mare uita ca a fost vitel…
October 13th, 2009 at 15:44
Ma bucur sa aud asta:)…multumesc:)