Arhive pentru February, 2010

27
Feb

Istoria prin 2D

Autor: Florin Lazar

Peste trei sute de obiecte cu o vechime de peste 12 mii de ani au primit coduri de bare 2D prin care utilizatorul unui telefon mobil poate afla informaţii complete despre acestea. Proiectul, o premieră pentru ţara noastră, oferă prin cadrul codului de bare 2D o interfaţă uşoară între telefonul mobil  şi internet şi permite  să se asigure o punte între lumea reală şi informaţiile din site-urile WAP sau WEB.

Pe scurt. Mă uit la o vază de acum şapte mii de ani. Scot telefonul mobil, scanez codul de bare 2D, accesez link-ul pe care acesta îl afişează şi (more…)

26
Feb

Roşia Montană

Autor: Florin Lazar

Ciudat cum Roşia Montană ascunde peste 10 milioane de uncii de aur dar noi trăim în sărăcie şi avem probleme cu bugetul. Exploatarea acestui zăcământ de aur, cel mai mare din Europa de altfel, ar fi soluţia problemelor economice cu care se confruntă ţara noastră.

Ecologiştii. Nişte organizaţii care veghează la protejarea mediului fără să îi intereseze şi alte soluţii. Nene dacă copacul acesta trebuie să stea aici încă 100 de ani păi atunci noi ne legăm cu lanţuri de el. Nu ne interesează alte soluţii.

Tehnologia. Pentru noi mineritul înseamnă munca fizică. Acelaşi miner intră în subteran cu un târnăcop şi sparge munţii după care aruncă două bidoane de cianură. În secolul tehnologiei cred că putem găsi o soluţie care să ajute la exploatarea aurului fără să punem mediul în pericol.

Umorul. Există şi o latură amuzantă. Foarte mulţi oameni şi foarte multe ONG-uri se împotrivesc acestui proiect pentru că în procesul de extracţie se folosesc mai multe cianuri toxice. Dacă s-ar face un referendum în Alba Iulia peste 90% din populaţie ar fi deacord cu exploatarea aurului în condiţiile în care ei sunt cei direct afectaţi de cianuri.

Fiecare şi-a format deja o părere legată de Roşia Montană şi eu personal cred că se poate face ceva acolo.

26
Feb

Critici de artă

Autor: Florin Lazar

Nu sunt cine ştie ce mare cunoscător de artă dar intru cam o dată la câteva luni într-o galerie unde am ocazia să vizionez, în principal, expoziţii de pictură sau fotografie. Mă plimb aiurea şi mă opresc în faţa unor lucrări cărora încerc să le găsesc o semnificaţie, un mesaj. Se întâmplă să vină câte un expert şi să înceapă să îmi explice ce important e tabloul şi ce artist renumit este autorul acestuia după care mă întreabă “dumneavoastră ce vă inspiră această operă de artă ?”. “Două linii şi trei cercuri pe o pată de culoare” îi răspund sec. Cu ce sunt eu de vină că nu văd marele mesaj pe care autorul vrea să îl transmită prin lucrarea lui ?

25
Feb

Telenews: televiziunea pe mobil

Autor: Florin Lazar

Prima televiziune pe mobil va fi accesibilă începând cu jumătatea lunii martie şi se va numi Telenews. Proiectul este iniţiat de francezul Nicolas Don, de naţionalitate română, în parteneriat cu reţeaua Orange. Astfel că abonaţii Orange vor putea urmării pe telefonul mobil jurnale de ştiri, reportaje culturale, emisiuni economice şi emisiuni politice, toate în cadrul miniteleviziunii. Conform iniţiatorului ideea a plecat de la faptul “potrivit unor studii făcute în Europa şi în Statele Unite, peste 95% dintre tinerii de mai puţin de 20 de ani nu se mai uită la ştiri la televizor“.

Eu unul încerc să scap de televizor. M-am săturat de morţi, răniţi şi jocurile politice în care sunt antrenate televiziunile. Nu văd motivul pentru care aş utiliza telefonul mobil pentru a accesa o televiziune şi sincer nu văd de ce ar face şi alţii acest lucru.

25
Feb

Carrefour are probleme

Autor: Florin Lazar

Supermarket-ul Carrefour din Belgia are probleme cu vânzările şi se pregăteşte să ia măsuri drastice: 21 de magazine vor fi închise, aproximativ 20 de magazine vor fi vândute şi 1.700 de angajaţi vor fi disponibilizaţi.

Probleme sunt structurale şi au legătură cu faptul că mâna de lucru din Belgia este foarte scumpă în comparaţie cu cea din Europa - Gerard Lavinay, director general, pentru euronews.net

Sunt curios care este diferenţa între salariile românilor angajaţi în supermarket-urile din ţară comparativ cu salariile celor angajaţi în supermarket-urile din Belgia. În oraşul în care locuiesc avem şase supermarket-uri la o populaţie de aproximativ 70,000 de locuitori. Ciudat este că nu am auzit ca vreunul din ele să aibe probleme. Şi atunci nu pot să nu mă întreb cum reuşesc să supravieţuiască un număr aşa mare de magazine raportat la numărul mic al populaţiei ?

24
Feb

Detectoarele de radar devin inutile

Autor: Florin Lazar

După publicarea legii care permitea folosirea detectoarelor de radar, profitul firmelor specializate în vânzarea lor au crescut. Astăzi citesc despre noi aparate radar cu care vor fi dotate loganurile de poliţie  şi care nu pot fi detectate de aparatele care se vindeau în draci.

Când e pornit, aparatul îşi face măsurătorile, poliţistul introduce limita de viteză ce nu trebuie depăşită, iar radarul intră în stand by. În momentul în care în raza sa de acţiune intră un autovehicul care circulă cu viteză peste cea setată, aparatul se activează. Cu cinci secunde înainte de trimiterea undei radar şi alte zece du-pă aceasta, imaginile sunt înregistrate, pentru a putea fi folosite ca probă. (libertatea.ro)

Mă gândeam să readuc în discuţie subiectul Loganurilor de 70 de mii de euro dar prefer să tac şi să mă întreb dacă va fi o măsură care să “potolească” vitezomanii ?

24
Feb

La Piraeus Bank a venit pensia

Autor: Florin Lazar

bancabanca 2

24
Feb

Azi e Dragobetele

Autor: Florin Lazar

A început sezonul în care bărbaţii îşi golesc cardurile pentru stimabilele doamne de acasă. După Valentine`s Day am ajuns astăzi la Dragobete şi urmează în ordine  1 martie, 8 martie şi apoi Iepuraşul de Paşti. De la un gest frumos şi un obicei am ajuns să dăm bani serioşi pe tot felul de cadouri care mai de care mai dichisite. Cea mai mare porcărie cred că este Dragobetele şi rămân la părerea mea de anul trecut. Dragobetele este o sărbătoare resuscitată doar de dragul de a ne lăuda că avem şi noi un Saint Valentine`s Day în care tinerii să îşi jure iubire după care să se îmbete în primul club care le iasă în cale.

Să reţinem un aspect legat de cadouri. 

  • Dacă nu cumperi nici un cadou iubitei probabil că vei avea parte de două zile de mutre şi de două luni în care să “îi dai în cap la mutu”.
  • Dacă cumperi cadou atunci e clar că se putea să cumperi unul şi mai frumos dar doamna apreciază efortul. Să nu uiţi la anul să iei ceva mai spectaculos. 
23
Feb

Credinţa o avem doar la nevoie

Autor: Florin Lazar

Se zvoneşte că Papa Benedict al XVI-lea ar putea veni  într-o vizită oficială în România.

Un prilej pentru oameni să se calce în picioare şi să demonstreze că unul e mai credincios decât celălalt. Mulţi se laudă că sunt cei mai credincioşi oameni când defapt ei nu au mai călcat pragul bisericii de ani buni. De rugăciuni nici nu se pune problema. De când au aşa multe probleme pe cap nu mai au timpul necesar să spună nici măcar un “Doamne ajută”. Dar nu, ei sunt credincioşi adevăraţi şi trebuie să meargă să-l vadă pe Papă.

23
Feb

Gura la ureche live

Autor: Florin Lazar

Ascunsă undeva în online există o emisiune de care nu s-a prea auzit dar pe care o apreciază puţinii care o urmăresc.  Eu o cataloghez drept o revistă a blogurilor însă Cristian Foghel, moderatorul emisiunii, susţine că o face din plăcere. Am avut ocazia să îi pun câteva întrebări lui Cristi despre proiectul Gura la Ureche live şi iată şi interviul:

Eu: Spune-mi câteva cuvinte despre proiect. Cum a luat viaţă ?

Cristi: Oficial am început (more…)






Florin
blog@rohanmedia.com

Contact    Despre mine

Parerea ta despre blog