Primarul unui oraş din Republica Moldova agresează, atât fizic cât şi verbal, un blogger pentru că filma cu telefonul mobil în timpul şedinţei de consiliu. De pe curaj.net aflăm că filmuleţul devine probă în procesul care urmează.
Ministerul Afacerilor Externe a vrut sa marcheze împlinirea celor 20 de ani de la revoluţie prin punerea în lumină a evoluţiei ţării noastre din ‘89 şi până în prezent. Aşa a apărut blogul ţării noastre intitulat Ro20.
RO 20 este un program de comunicare şi diplomaţie publică al Ministerului Afacerilor Externe menit să marcheze împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din 1989, prin punerea în lumină a evoluţiilor prin care a trecut societatea românească în această perioadă şi a oamenilor, cu experienţele lor personale, care au contribuit la transformarea unei foste societăţi totalitare într-o societate deschisă, membră a UE şi a NATO. (sursa)
Este un proiect lansat de MAE, administrat de MAE şi promovat de MAE dar “testimonialele nu reprezintă o imagine oficială a României“. Pe lângă asta toate materialele sunt în altă limbă decât cea română iar subtitrările lipsesc cu desăvârşire. Pe canalul MAE de pe youtube sunt însă nişte filmuleţe interesante.
Spre sfârşitul acestei săptămâni va fi disponibilă varianta wordpress 2.9 . Câteva din chestiile interesante incluse în noua variantă de wordpress 2.9 ar fi:
- Trash status - pentru articole, pagini, comentarii si atasamente cu posibilitatea de a sterge permanent sau de a restaura
- câteva chestii pentru uşurarea muncii cu CSS-ul (more…)
Zilele trecute comentam pe un blog la un articol legat de Realitatea Tv. Respectivul în cauză prezenta situaţia în care a ajuns postul de televiziune precum şi ziarele aferente trustului însă era o opinie din punctul lui de vedere. Eu şi mulţi alţii am înţeles altceva şi personal mi-am exprimat punctul de vedere într-un articol anterior.
“Cineva” spunea că e sătul de atâtea articole în care bloggerii dau sfaturi. Fiecare are dreptul la o opinie şi eu trec peste această opinie ca să discutăm despre securitatea pe bloguri. Poate blogosfera nu este aşa de importantă dar atacurile hackerilor reprezintă o ameninţare reală. Am văzut câteva bloguri româneşti care s-au confruntat cu astfel de probleme dar nu am găsit nicăieri în blogosfera românească ghid-uri de securitate (poate nu am căutat suficient).
În schimb vreau să vedem unde căutăm vulnerabilităţi şi cum scăpăm de ele. Să le luăm în ordine: (more…)
Hai să ne întrebăm ceva: din cele 11.436 de blogguri care au publicat cel puţin un articol, în luna octombrie, (conform www.strategist.ro) cu ce te-ai evidenţiat tu ? Poţi rămâne la nivelul de blogger care publică articole personale şi problemele de la serviciu sau poţi încerca să ajungi la nivelul de blogger care publică informaţii utile într-un “ambalaj” atractiv. Din spatele calculatorului rămâi, dacă vrei, un simplu (more…)
Câţi din voi se preocupă ca din când în când să facă câte un backup la blog ? Având în vedere ce a păţit Arhi cred că un backup săptămânal este foarte util. Pe de altă parte simţi că eşti un blogger cu influenţă când calci pe cineva pe bătături şi se iau astfel de măsuri: (more…)
Am tot citit că unii ziarişti “se vând” pe o plasă cu bunătăţi, pe câţiva litri de băutură sau pe ceva parai. Poate sunt doar poveşti, poate este şi un gram de adevăr în toate astea dar să trecem la bloggeri. Pe ce se vând bloggerii ? Sau credea cineva că un blogger nu se vinde ? Păi e foarte clar că un blogger se poate vinde pe (more…)
Acesta pare să fie cel mai sec şi mai scurt articol pe care l-am scris până acum. Nu am inspiraţie.
Mă gândeam la un moment dat să mă apuc de politică şi să vă povestesc câte ceva despre Nati Meir şi candidatura sa la preşedinţie … la preşedinţia celulei.
Apoi mă gândeam să vorbim despre marile trusturi de presă care sunt “călare” pe Băsescu deşi se spune că acesta a plătit peste 10 milioane de euro răscumpărare pentru jurnaliştii din cazul Hayssam.
Dar până la urmă am lasat-o baltă pentru că .. nu am inspiraţie.